Probabil că nu mulți dintre noi sunt conștienți, dar ce trăim noi acum este cea de-a 4-a revoluție industrială. Progresele nemaiîntâlnite în domeniul inteligenței artificiale, explozia internetului, conexiunea noastră cu miliarde de oameni prin telefoane inteligente, toate acestea vor produce schimbări într-un ritm și mai alert în următoarele două decenii. Vor dispărea multe locuri de muncă actuale și vor apărea altele care necesită diferite specializări, iar toată dinamica competivității economiei se va schimba radical.

Concluzia unanim acceptată este aceea că cea mai importantă resursă a unui stat este resursa umană. Țările care vor avea cel mai mult de câștigat vor fi cele cu sistemele de educație performante, cu cei mai bine pregătiți elevi și studenți și cu cei mai motivați și calificați profesori. Cercetarea, inovarea și profesionalizarea nu pot fi decât domenii prioritare pentru un stat ce nu dorește să rămână în urmă.

Totuși, România cum stă la capitolul acesta? Dacă în învățământul gimnazial și liceal unde ne confruntăm cu rate uriașe de sărăcie, incompetență și abandon școlar, stăm prost, în învățământul superior și în cercetare investițiile sunt execrabile. În 2015, 26 de țări din Uniunea Europeană au cheltuit un procentaj mai mare din PIB decât noi pe cercetare, România cheltuind doar 0,49 %. Așa arată o țară care vrea să se ridice din sărăcie și stagnare?

Or, dincolo de acest procentaj, ce facem cu resursa noastră umană care pleacă în Occident, fugind de condițiile de aici? Ce facem cu tinerii care vor să inoveze ori să facă performanță în mediul academic sau în cercetare? Îi obligăm să rămână în interiorul granițelor cu forța, idee care recircula pe la începutul acestui an? Ori, mai degrabă, încercăm să punem în mișcare acest sistem greoi și împotmolit oferindu-le acestora condiții decente?

Pentru a vă da un exemplu, aveți mai jos o poză cu fluturașul de salariu al unui asistent cercetare într-un institut al Academiei. Prin comparație, salariul de debut pentru un asistent cercetare în Franța este de 10-15 ori mai mare. Cum noi încă ne ocupăm mai degrabă de mari revoluții fiscale inutile, unde credeți că vor prefera să lucreze cercetătorii noștri în următorii ani?

Categorii: Luări de poziție

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *