Voi știți cum sunt tratați unii copiii abandonați care suferă de depresie?

Cu medicamente. Multe medicamente. Doar că acestea sunt de fapt pentru schizofrenie, pentru epilepsie sau parkinson, pentru a pune sub un capac de plumb anxietatea copiilor. Rispen, Rispolept, Carbamazepină, Levomepromazin, Romparkin și altele care au cu greu ce căuta în medicamentația unui copil. De multe ori, amestecate și luate câte 2-3 împreună. Dimineața, la prânz și seara. În fiecare zi, timp de ani de zile.

Observ că există o practică răspândită în centre, de psihiatrizare a copiilor-problemă, a celor ”prea activi” sau prea vorbăreți. Unul dintre motive este pentru a face viața angajaților mai ușoară. Un copil abandonat ori un copil venit de pe stradă, un copil marcat de violențe, abuzuri și lipsa oricărei afecțiuni nu este deloc un caz ușor. Necesită atenție, psihiatru, psiholog, psihoterapeut, răbdare și resurse pe care centrele subfinanțate nu le dețin de multe ori. 

Bun, e greu să faci toate acestea pe un salariu de subzistență, dar nu e un motiv să distrugi viața copiilor, transformându-i în legume pentru ani de zile. Sedarea perpetuă nu vindecă traumele, ea tratează simptomele, nu cauzele comportamentului lor. Mi s-a părut extrem de grav. Am trăit un flash-back la episoadele psihiatrizării împotriva disidenților politici din perioada regimului comunist. Asta am transferat noi la acești copii? Ei au nevoie în primul rând de psihoterapie si nu de antipsihotice sau antiepileptice pentru a depăși episoade depresive firești pentru traumele și relele tratamente pe care le-au trăit în familii și le retrăiesc în comunitate.

Zilele trecut am făcut câte o vizită la 2 centre din Județul Brașov. Unul dintre ele este cel de la Ghimbav, un centru dedicat unor cazuri speciale, precum minorii care au comis fapte penale, dar instanța i-a trimis aici, și nu la centrele de reeducare (Tg. Ocna, Buziaș). Aici am observat cum funcționează acest lanț al psihiatrizării, în care asistenta medicală pare a avea un rol determinant. 

Astfel, mai întâi copiii sunt aduși la centru. Fiind mult ”prea activi”, aceștia sunt trimiși la medicul de familie, care, la rândul lui, îi trimite la un medic psihiatru de la Spitalul de psihiatrie Voila (lângă Câmpina). După ce medicul de la Voila decide punerea lui sub o baterie de medicamente, decizia e confirmată de un anumit medic de la Spitalul de copii Brașov, specialist în neuropsihiatrie infantilă. 

De cele mai multe ori, acesta este începutul sfârșitului unei copilării adevărate. Fiind sedat în continuu, luând pastile cu forța de 3 ori pe zi, tot ce înseamnă educație, pregătire, socializare devin amintiri cețoase între lungile episoade de somn. Șansele de a duce viață normală după ieșirea din sistem scad cu fiecare lună de sedaj. 

Totul pornește de la abordarea pe care o are angajatul față de copil. Asistenta medicală, de exemplu, găsește în rea-voința copiilor izvorul tuturor problemelor. Sunt prea agitați, prea răi, prea needucați și trebuie potoliți. Două treimi dintre copiii din centru sunt în prezent sub un tratament psihiatric, iar aproape toți au fost trimiși pentru cel puțin o ședere la Voila. Nu neg că unii dintre ei au nevoie de o medicamentație corespunzătoare, dar cei cu care am vorbit nu mi s-a părut că au nici schizofrenie, nici epilepsie, și nici nevoie de medicamente pentru tratarea acestor boli. 

Am găsit însă un contrast puternic între centrul din Ghimbav și cel din Codlea și acest lucru mi se pare dătător de speranță. Când am întrebat-o pe șefa centrului din Codlea câți copii se află sub tratament psihiatric, răspunsul ei a fost ”niciunul”. De asemenea, că niciun copil nu ar trebui sedat, doar pentru că este activ. ”Copiii sunt copii. Dacă sunt activi, mă bucur!” 

Sunt foarte multe probleme în aceste centre. De la lipsa finanțării, lipsa personalului și până la un lanț perfect pus la punct de psihiatrizare a copiilor, toate aceste probleme vor fi cu atât mai greu de rezolvat, cu cât implică practici vechi de zeci de ani. Datoria noastră, însă, este să facem tot ce putem pentru a le semnala cât mai rapid cu putință, a căuta o rezolvare sistemică și a reda zecilor de mii de copii o șansă la o viață normală.

Foto: Centrul de plasament pentru copii de la Codlea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *