Foarte supărat sunt de ce s-a întâmplat azi în Senat!

Era o inițiativă a deputatului Varujan Pambuccian, de la grupul de minorități naționale, de a stabili vârsta standard de pensionare pentru femeile și bărbații angajați în institutele de cercetări la 65 de ani, cu posibilitatea ca femeile să se poată pensiona, dacă doresc, la 62 de ani, conform legii generale a pensiilor în vigoare.

Legea a fost apoi modificată la Cameră, în sensul unificării vârstei cu stabilirea pragului de pensionare la 65 de ani indiferent de sex.

Președintele Iohannis a cerut reexaminarea legii, în sensul de a reintroduce posibilitatea ca femeile să se poată pensiona mai repede, doar la cerere.

Ecaterina Andronescu a introdus însă în Comisia pentru Învățământ a Senatului un amendament prin care a schimbat complet sensul legii, excedând limitele revizuirii cerute de Președinte. Acest amendament spune că orice cercetător poate rămâne angajat practic pe viață, cu avizul consiliului științific al institutului.

Amendamentul îngheață practic cercetarea românească, îngreunând foarte tare intrarea în sistem a tinerilor prin neeliberarea posturilor, și așa blocate prin OUG 91 din 2017.

Până acum, cercetătorii pensionari aveau oricum posibilitatea de a fi reangajați în institute. Dar prin pensionare, ei pierdeau funcțiile dobândite și poziția de putere, rămânând doar cu munca de cercetare efectivă.

Am cerut azi în plen, fără suces, întoarcerea la Comisie a legii pentru eliminarea amendamentului.

La votul asupra legii, senatorii USR au votat împotrivă.

Legea pleacă la Camera Deputaților.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *