Dau acest mesaj pentru că m-am săturat. M-am săturat ca tot ce e important pentru funcționarea acestui stat să fie dat în mâinile unor amatori, unor neștiutori de carte transformați peste noapte în doctoranzi cu doctorate plagiate. Unor indivizi promovați pe criteriul loialității în funcții unde nici nu ar trebui să viseze să ajungă.

Ați auzit de vreo dezbatere reală cu societatea despre necesitatea și consecințele acestei „revoluții fiscale”? Măcar un studiu serios, o explicație cu un minim de credibilitate?

V-a oferit cineva un motiv serios pentru care e nevoie de mutarea contribuțiilor de la angajat la angajator? Ori care sunt avantajele micșorării pilonului II la care am contribuit și eu și toți cetățenii României ani de zile?

Ce alt cuvânt există pentru asta în afară de „furt”? Un act ordinar de furt împotriva banilor noștri, a muncii noastre oneste și, cel mai important, împotriva voinței noastre democratice.

De la cine să aștept aceste explicații? De la un plagiator și un politician șters ca Tudose, nevrednic de a ocupa scaunul de prim-ministru al unei națiuni? De la Olguța „marș du tramvai” Vasilescu? Ori de la Ionuț „râzgândilă” Mișa? Noi realizăm oare ca acești amatori sunt responsabili de pregătirea Președinției române a Consiliului UE în 2019?

Nu, mulțumesc! M-am săturat să aud vorbe goale și politicianiste de la niște oameni care nu știu despre ce vorbesc. Ce vreau acum e ca PSD-ALDE să dea înapoi de la măsurile dezastruoase pentru următorii 10 ani din țara asta.

Mă îndrept spre Piața Victoriei, ne vedem acolo!
https://www.news.ro/economic/apapr-reducerea-contributiei-pentru-pilonul-ii-la-3-75-inseamna-pensii-private-cu-cel-putin-20-mai-mici-1922403808052017111517381585

Categorii: Luări de poziție

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *