Discuția a fost moderată de Mădălin Hodor și i-a avut ca invitați pe senatorul Vlad Alexandrescu, autorul raportului și al memorandumului Copiii lui Irod – Raport moral asupra copiilor lăsați în grija statului, ONG-uri care se ocupă de problema acestor copii, tineri care au trecut prin orfelinate.

MARIA ROTH – profesor Universitatea „Babeș-Bolyai“

Eu am fost psiholog, am lucrat în case de copii / școli speciale în perioada comunistă, deci aveam experiența sistemului de protecție înainte de ‘90. După ‘90 am participat la evaluări ale caselor de copii, am văzut ororile, știu ce înseamnă tragediile prin care au trecut copiii. Acum, în 2017-‘18, am făcut acest studiu și am fost oripilată de rezultate. Nu mă așteptam, deși nu sunt o persoană naivă, să găsesc așa multe răspunsuri ale tinerilor și ale adulților care să ne vorbească despre abuzurile suferite. Am intervievat 48 de adulți, dintre care unii au fost în centre până în ‘98-2000, deci ne povestesc despre lucruri vechi. Alții, între 2000-2010, și alții mai nou și am observat că ponderea violențelor relatate este cam aceeași. Ce ne-a surprins este că și după 2000 am primit aceleași răspunsuri: că n-a fost suficientă alimentație, că nimeni n-a avut grijă de ei, că n-au avut cu cine sta de vorbă și că au fost bătuți și au suferit și abuzuri sexuale de la copii mai mari, dar și de la alți adulți, din afara instituției. În lotul acesta al nostru, mulți sunt absolvenți de studii superioare (cel puțin o treime sunt absolvenți de studii superioare, altă treime sunt absolvenți de liceu). Majoritatea sunt persoane care acum lucrează, au unde sta. Dacă am face o evaluare a situației celor care nu au deocamdată o situație profesională și nu au unde sta, probabil că rezultatele ar fi și mai grave. Situația este, din punctul meu de vedere, neașteptat de urâtă. Propunerile noastre sunt, în primul rând, recunoașterea violenței instituționale și ca statul să își asume ce s-a întâmplat. Sigur că nu statul a comis violența, dar statul este cel care omite controlul, verificarea, asigurarea unor măsuri de prevenire, conform atribuțiilor pe care și le-a asumat din ‘90 încoace întruna. De la semnarea Convenției pentru Drepturile Copilului, statul e cel care răspunde de tot ce se întâmplă cu copiii în această țară. Guvernul răspunde de acest lucru. Așa cum alte state, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Norvegia, Marea Britanie, Irlanda, mai nou Austria și altele au cerut scuze pentru violențele suferite de copii în diferite perioade istorice, în casele lor de copii, și România trebuia să își ceară scuze pentru ceea ce s-a întâmplat pe teritoriul ei. Dar statele acestea pe care le-am dat ca exemplu nu doar își cer scuze, ci oferă compensații pentru supraviețuitorii violențelor.

MĂDĂLIN HODOR – CNSAS

Doamna Roth a făcut referire la această violență instituționalizată și răspunderea statului. Ceea ce reiese din studiul domnului Alexandrescu pare să confirme această viziune, dar atrage atenția și faptul că nu e vorba de excepții. Pare că nu vorbim de cazuri izolate, ci despre o situație efectiv curentă. Abuzurile se întâmplă pentru că există un cadru care le favorizează. 30.000 dintre copiii instituționalizați se află în diverse forme de plasament, unde controlul asupra a ceea ce se întâmplă nu este foarte bun. Practic, majoritatea lor sunt într-o zonă lăsată oarecum discreționar și dincolo de orice control, unde apar tot timpul abuzuri.

Articolul este preluat de pe Revista 22: – https://revista22.ro/dezbateri-gds/copiii-din-orfelinate-un-sistem-care-nu-se-mai-vindeca

Categorii: Presa

1 comentariu

Gabriel Sacarin · 16 iulie 2019 la 4:07

“Ceea ce reiese din studiul domnului Alexandrescu pare să confirme această viziune, dar atrage atenția și faptul că nu e vorba de excepții. Pare că nu vorbim de cazuri izolate, ci despre o situație efectiv curentă. Abuzurile se întâmplă pentru că există un cadru care le favorizează. 30.000 dintre copiii instituționalizați se află în diverse forme de plasament, unde controlul asupra a ceea ce se întâmplă nu este foarte bun. Practic, majoritatea lor sunt într-o zonă lăsată oarecum discreționar și dincolo de orice control, unde apar tot timpul abuzuri”

Cum a fost posibila reacția dumneavoastră la cazul Sorinei, când aveati concluzii solide despre sistem publicate cu câteva zile înainte? Vreau sa va răspundeți dumneavoastră la aceasta întrebare.
Noi am votat USR crezând ca asta e șansa țării. Avem cu mult mai mult decât un gust amar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *