Uniunea Salvați România inițiază strângerea de semnături pentru o inițiativă cetățenească care să transpună în Constituție cea mai importantă solicitare a românilor care au protestat anul acesta în stradă: FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE.

Considerăm că se impune introducerea acestei interdicții în Constituție în contextul asaltului asupra Justiției pe care coaliția PSD-ALDE l-a început imediat după preluarea puterii cu OUG 13 și care a culminat după 9 luni cu proiectul de modificare a legilor justiției ce subminează independența magistraților și anulează reformele pe care România le-a făcut în ultimii ani în acest domeniu.

Noul articol pe care îl propunem pentru Constituția României prevede că “nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați prin hotărâri judecătorești definitive la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni săvârșite cu intenție”.

Zeci de țări din Europa au astfel de interdicții în legislație pentru a limita corupția în instituțiile de stat, iar unele printre care Estonia, Danemarca, Polonia, Luxemburg au acest principiu în Constituție. Din păcate, în România, legislația nu interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcții publice, cu excepția funcțiilor din Guvern. Astfel, Liviu Dragnea, deși are o condamnare penală definitivă, a ajuns să fie președintele Camerei Deputaților și să conducă după bunul plac România.

Uniunea Salvați România invită organizațiile care formează societatea civilă, dar și sindicatele din toate domeniile să facă parte din comitetul de inițiativă care va face această propunere legislativă de revizuire a Constituției. Inițiativa cetățenească trebuie să strângă cel puțin 500.000 de semnături în termen de 6 luni de la publicarea propunerii în Monitorul Oficial.

USR își respectă promisiunea de a prelua mesajele oamenilor din stradă și a le aduce în Parlament pentru a deveni propuneri legislative. Obiectivul USR rămâne acela de a schimba modul de a face politică în România, în colaborare cu societatea civilă, pentru binele și interesele cetățenilor și nu pentru interesele personale și de partid, așa cum ne-au obișnuit partidele tradiționale.

Categorii: Luări de poziție

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *