Comunismul ni le luase dar credeam că le vom recupera și le vom păstra în ’89, când am ieșit în stradă: libertatea de a spune ce vrem, dreptatea și adevărul.

Dar cu toate acestea, nici să ni le imaginăm prea mult timp n-am putut, că au și fost confiscate. Libertate de exprimare am avut câtă am vrut până ce și-au exprimat și minerii libertatea lor. Dreptate s-a făcut, dar invers: victimele au fost jefuite a doua oară, iar făptașii au fost răsplătiți din nou de către sistem. Același sistem, aceiași securiști, dar cu altă față, mai ”umană”, chipurile: FSN.

Un singur lucru credeam că a câștigat societatea noastră și că va dăinui: adevărul. Cred, de fapt, pentru o parte dintre noi, cel puțin. Dar și pe acesta încearcă să ni-l confiște.

Văd cum foștii securiști ce au ordonat mitralierea a sute de nevinovați pozează acum în patrioți, oameni de business, oameni de bine, ce ne-au salvat de ruși.

Iulian Vlad, asasin roșu la conducerea Securității, a ajuns azi un erou, iar porumbei albi au fost sloboziți la înmormântarea lui. Moștenitorii politici ai conducătorilor comuniști sunt prezentați astăzi ca victime ale unei conspirații oribile. Asemănați cu victimele regimului Dej, în timp ce luptătorii anti-comuniști din munți sunt prezentați ca trădători de țară.

Adevărul nu îl poți distruge, ca pe un obiect material. Îl poți ascunde, îl poți disimula sau ridiculiza, dar el iese la iveală întotdeauna, oricât de târziu.

Listele expuse de Mădălin Hodor în articolul de mai jos stau dovadă pentru cât de important e să știm aceste adevăruri, cu nume și prenume, în locul unor decorații și onoruri agățate de uniforma celor fără de onoare. Și pe lângă acestea multe ce au fost dezvăluite deja, iar altele ce încă așteaptă să iasă la lumină.

Acum știm, să acționăm depinde doar de noi.
http://revista22online.ro/70267167/securitii-care-au-tras-la-timioara-listele-lui-ambrozie.html

Categorii: Luări de poziție

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *