Victorie, în lupta pentru protecţia pădurilor româneşti 

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cio­loş, Vlad Alexandrescu a intrat ulterior în politică şi a devenit senator al Uniunii Sal­vaţi România (USR). Istoric al ideilor şi pro­fesor universitar, Vlad Alexandrescu este nu doar unul dintre cele mai respectate nume noi din po­litica românească, dar şi unul dintre intelectualii care încă mai cred că pot schimba sistemul din in­terior. Te­me­ritatea sa l-a ajutat să se afirme în lup­ta pentru salvarea patrimoniului şi în lupta pentru Roşia Montană. Ajuns senator, Vlad Alexandrescu con­tinuă pe linia care l-a consacrat. Recent, a con­dus delegaţia ţării noastre, la sesiunea Comi­tetului UNESCO de la Cracovia, unde a pledat cu succes pentru înscrierea în Lista patrimoniului mondial a pădurilor virgine de fag, de la Izvoarele Nerei, Che­ile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei, Ma­sivul Cozia, Lotrişor, Codrul secular Şinca, Codrul secular Slătioara, Groşii Ţibleşului şi Strâm­bu Băiuţ. O victorie uriaşă, pentru pădurile ţării şi pentru mişcarea ecologistă din România, într-un moment în care presiunea pe relaxarea pedepselor pentru exploatările ilegale de lemn e mai mare ca oricând!

"Pădurile de fag româneşti au acum protecţie internaţională"

- Domnule senator Alexandrescu, felicitări pentru pledoaria dvs., rostită în cadrul reuniunii UNESCO de la Cracovia, prin care v-aţi convins oponenţii că pădurile virgine din România merită să fie apărate la nivel internaţional. Ce înseamnă acest succes pentru mişcarea ecologistă din România?

- În România, am ajuns să avem un fel de su­perstiţie: dacă există o protecţie europeană sau mon­dială asupra monumentelor sau a siturilor noastre culturale şi naturale, ea trebuie, pe cât se poate, substituită de o protecţie ro­mânească, de noi în­şi­ne, de fapt. Asta s-a în­tâmplat şi cu Roşia Mon­tană, de aceea, pe când eram ministru al Cul­tu­rii, am demarat proce­du­ra de înscriere a Roşiei pentru peisajul cultural şi natural la UNESCO, şi asta se întâmplă şi cu pădurile virgine de fag, din mai multe judeţe ale ţării. Din punct de ve­dere al ges­tiunii lor, exis­tă acum un control mai sigur, aceste situri vor fi inspectate periodic de diverşi experţi internaţionali, deci, managementul pădurilor ar trebui să fie cât se poate de clar şi de performant. Trebuie să terminăm odată cu defrişările, cu tăierile ilegale, trebuie să tratăm aceste păduri de fag ca pe nişte rezervaţii eco­logice. Vorbim aici de păduri virgine, sălbatice, care prezintă interes ştiinţific, eco­logic, didactic, peda­go­gic şi, desigur, turistic. Fap­tul că ele au ajuns în această fază de re­cu­noaştere internaţională le face demne de toată aten­ţia!

- Cum s-a constituit echipa care a susţinut cauza României la Cracovia?

- Am fost acolo o delegaţie alcătuită din Co­misia Parlamentară pentru Relaţia cu UNESCO. Au mai fost şi două persoane de la Institutul Na­ţio­nal al Patrimoniului şi un reprezentant al minis­terului Culturii, dar el a ajuns foarte târziu, la sfâr­şitul ope­raţiunii...

"Există interese comerciale foarte mari, în tăierile ilegale"

VLAD ALEXANDRESCU - Senator USR, fost ministru al Culturii -

Vlad Alexandrescu, alături de preşedintele Iohannis

 
- Să înţelegem că actualul guvern al României nu a fost interesat să susţină dosarul pădurilor de fag la UNESCO?

- Da! Este un lucru pe care trebuie să îl spunem cât se poate de clar: guvernul actual nu a fost inte­re­sat de intrarea pădurilor în patrimoniul UNESCO! Dovadă - la sesiunea de la Cracovia nu a existat nici un reprezentant al guvernului! Nu pot să nu pun asta în legătură cu încercarea de a mo­difica ordonanţa Guvernului Cioloş, care impunea anumite restricţii în exploatarea pădurilor şi, de asemenea, în legătură cu încercarea recentă de a modifica Codul Silvic. Există interese comerciale foarte mari în tăierile ilegale. Cu toţii avem experienţa unor plimbări prin pădure în care, la un moment dat, rămânem uimiţi de coastele întregi de munte care sunt defrişate. Din acest punct de ve­dere, cred că înscrierea pădurilor virgine de fag în patrimoniul UNESCO a fost un succes. A fost o ope­raţiune de lobby, desfăşurată pe parcursul câ­torva zile, de delegaţia prezentă la Cracovia, pentru că recomandarea organismului consultativ al UNESCO nu era de acceptare, ci de amânare a dosarului, pentru obţinerea de noi date. Am decis să mergem mai departe, în ciuda re­co­man­dării respective, şi să ne susţinem cauza. Domnul Adrian Cioroianu, reprezentantul nostru permanent la Paris pe lângă UNESCO, m-a autorizat să merg pe această linie. Eu ştiam ce am de făcut. A urmat o serie de consultări cu reprezentanţii celor 21 de ţări din Comi­te­tul Permanent al UNESCO şi am ob­ţi­nut această victorie. A existat şi o petiţie in­ter­na­ţională, semna­tă şi în România, de mari specialişti şi mi­litanţi pentru mediu, care a ajuns în timp util. Peste tot în lume, există tăieri ilegale, şi oamenii sunt tot mai conştienţi acum că aceste situri naturale sunt o bogăţie cu care noi ne-am născut şi pe care vrem să o păstrăm, să ne bucurăm de ea, dar să o trans­mitem mai departe, generaţiilor urmă­toare.

- Cum se explică faptul că în România avem tot timpul nevoia unei tutele internaţionale, şi nu suntem în stare să ne rezolvăm singuri urgenţele?

- Problema e că statul este înghiţit în momentul de faţă de diverse nuclee de interese. Aceste interese ajung foarte sus în administraţia centrală, în or­ga­nismele de decizie şi, chiar dacă există un elan na­ţio­nal, civic, patriotic, de conservare a resurselor natu­rale, acest elan este zădărnicit în anumite situa­ţii, de grupuri care îşi doresc un profit imediat, îşi do­resc câştiguri băneşti şi nu se gândesc la ce în­seam­nă resursele unei ţări. Resursele nu sunt inepui­za­bile, am avut norocul să le găsim cum erau, tre­bu­ie să le gestionăm mai departe. Există şi moduri foarte raţionale de a exploata o pădure. 5% tăieri, re­plantări, se ştie cum trebuie făcut, nu asta e pro­blema! Problema e că e foarte greu să supraveghezi. Există acum nişte gardieni forestieri, de dată recentă, dar, dincolo de sancţiuni, trebuie să existe o zonă de prevenţie, de educaţie, şi anumite prevederi care să oprească lucrurile la timp.

"Viitorul Roşiei Montane se află în mâna guvernului actual"

VLAD ALEXANDRESCU - Senator USR, fost ministru al Culturii -

Un militant de elită

 
- Ce obiective ale României ar mai avea şanse să intre în patrimoniul UNESCO în perioada ur­mă­toare? Este cunoscut faptul că, alături de fostul Ministru al Mediului, Cristiana Paşca Palmer, aţi luptat şi dvs. pentru intrarea Roşiei Montane, în patrimoniul UNESCO.

- În cazul Roşiei Montane, s-a reuşit depunerea candidaturii României pe lista alternativă. Pe tot parcursul anului 2016, s-a lucrat la constituirea do­sa­rului, care a fost depus la Paris. A fost un moment foarte important, pentru că a corespuns cu o aştep­tare a societăţii civile. Mai departe, urmează o eva­luare UNESCO, dar e nevoie şi de o susţinere guver­na­mentală. UNESCO trebuie să vadă că ţara respec­tivă îşi susţine proiectul la nivel guvernamental şi prin administraţia publică locală. Nu ajunge să fie un peisaj frumos, trebuie ca acest peisaj să bene­fi­cie­ze de protecţie şi de planuri importante de ma­nagement, din partea administraţiei. Or, la Roşia Montană, dincolo de aspectul patrimonial, care este foarte important, pentru că avem acolo singurele mine romane aurifere de profunzime din Europa, şi din­colo de componenta naturală, şi ea spectaculoasă, e foarte important cum gestionează comunitatea lo­cală acest tezaur. La Roşia au fost nişte promisiuni, populaţia a crezut în ele, promisiunile nu s-au ţinut, şi e foarte important în ce măsură statul reuşeşte să credibilizeze existenţa unui proiect alternativ pentru Roşia Montană. Asta ar trebui să vină din partea guvernului...

- Care n-a mai făcut nimic! În afară de ac­ţiu­nile de înscriere a Roşiei Montante în patrimoniul UNESCO, de pe vremea guvernului Cioloş, Roşia Montană a rămas îngheţată, cumva, în timp...

- Situaţia Roşiei e la fel ca cea din alte zone ale ţării. Acolo există o forţă de muncă vulnerabilizată şi e important să găsim alternative pentru asta. Noi, cei din Guvernul Cioloş, am încercat să concentrăm nişte resurse şi idei în zona asta, pentru a oferi o alternativă. Au fost mai multe întâlniri cu activişti de mediu, cu ONG-uri, cu experţi în patrimoniu. Une­ori, turismul nu e suficient pentru a ridica o zonă. Plus că, pentru a face turism, ai nevoie de re­surse, de condiţii, de infrastructură. E limpede că e nevoie de un angajament al statului. Acolo nici măcar planul de urbanism nu poate fi implementat, pentru că e blocat de primărie! E greu să dezvolţi ceva în aceste condiţii, dar eu continuu să cred în viitorul Roşiei Montane. Cu voinţă politică se poate!

"Memoria bunicului meu, Tudor Vianu, a fost o constantă a copilăriei mele"

VLAD ALEXANDRESCU - Senator USR, fost ministru al Culturii -

Marele om de cultură, Tudor Vianu

 
- Domnule Alexandrescu, proveniţi din elita intelectuală a României, sunteţi nepotul marelui om de cultură, academician Tudor Vianu. Cum se explică interesul dvs. pentru patrimoniul na­tu­ral, care reiese din acţiunile dumneavoastră politice?

- Am moştenit din familie acest ?amor veteris mundi", iubirea pentru lumea veche. Tatăl meu era un arheolog important, iar mama, istoric. Era normal, deci, să deprind de mic iubirea pentru ceea ce ni s-a păstrat valoros din vechime. Îmi amintesc verile adolescenţei mele, petrecute pe şantierul arheologic de la Histria, împreună cu tatăl şi cu mama mea. Am asistat la săpături din perioada clasică greacă şi am văzut cu ochii mei cum ieşeau din pă­mânt minunăţiile acelei epoci - temple, sculp­turi, monede. Am văzut ce înseamnă această conti­nui­tate culturală şi ce ascunde ea. Apoi, direcţiile aces­tea vin şi din cercetările mele în domeniul mo­dernităţii timpurii, vin din ideea că vechiul se în­no­ieşte tot timpul şi că, într-un fel, patrimoniul generează cultură, e încărcat cu un soi de energie care îi provoacă pe creatorii tineri să creeze şi ei. Patrimoniul natural îl asociez tot cu moştenirea pe care am primit-o de la generaţiile mai vechi şi pe care nu avem dreptul să o risipim, să o nesocotim şi să o vandalizăm, cum, din păcate, se întâmplă cam des în România...

- Puţină lume ştie că bunicul dumneavoastră matern a fost marele filosof, critic şi istoric literar, Tudor Vianu. Descendenţa aceasta v-a marcat în vreun fel?

- Când m-am născut, bunicul murise, dar, de fapt, era viu, era mereu prezent în evocările părin­ţilor mei, care l-au iubit foarte mult. Naşterea mea a fost, cumva, legată de memoria bunicului meu, iar asta a fost o constantă a copilăriei mele. În stu­diile pe care le-am făcut mai târziu, în dome­niile literaturii şi istoriei ideilor, am descoperit că Tudor Vianu a fost o figură luminoasă. În familie, bunicul era asociat cu dorinţa de dăinuire într-o ţară în care comunismul se abătuse peste cultura ro­mână, era văzut ca un continuator al unei culturi strălucite, ajunsă în vremuri nefavorabile, un om care a în­cer­cat să îşi ducă mai de­parte ideile filo­so­fi­ce în­tr-o pe­rioa­dă ca­re, ideo­lo­gic vor­bind, îi era opusă.

- V-a influenţat tradiţia de familie în deve­ni­rea dum­nea­voastră intelec­tua­lă?

- Nu m-am sim­ţit niciodată crispat de tradiţia din fa­mi­lie. Dimpotrivă, am crezut că am o da­torie faţă de familie şi faţă de ţară, să duc mai departe a­ceas­tă torţă. Asta, desigur, fără nici un fel de ostentaţie, fără nici un fel de beneficiu personal, pentru că oamenii te apre­ciază pentru ceea ce eşti tu, nu pentru ceea ce au fost cei din familia ta. Tradiţia aceasta ilustră a venit la mine, şi ca un fel de lecţie de modestie. Fa­milia mea a fost tot timpul o familie rezistentă, o familie refractară la discursul oficial, era o fa­mi­lie care nu a acceptat com­pro­misul, era foarte apro­piată de valorile europene, de comunitatea ştiin­ţifică internaţională. Asta mi-a prins foarte bine după Revoluţie, când nu am avut, ca alţi colegi, o perioadă confuză. Imediat du­pă Revoluţie am votat cu opoziţia. Orien­tarea mea era foarte clară.

"Avem artişti şi oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm şi la ei"

- Ştiu că aţi fost tentat de posibilitatea de a studia teologia...

- A fost, într-adevăr, un moment în care am simţit că Facultatea de Istorie e foarte ideo­lo­gizată şi credeam că la Teologie puteam evita ba­riera ideologică. Până la urmă, chiar dacă nu am făcut Teologia, am rămas pe un drum spi­ri­tual, pe care mi l-am dezvoltat alături de părin­tele Andrei Scri­ma, mai târziu, iar apoi, studiind la doctorat un mare gân­ditor spiritual francez, pe Blaise Pascal. Spiri­tualitatea a fost un ele­ment important al devenirii mele, chiar dacă nu am mai făcut teologia.

- Cu toate astea, nu v-aţi ferit nici de zona, mult mai terestră, a politicii. Sunt tot mai puţini intelectuali pe scena publică, după ce în anii `90, cultura a propus numeroase personalităţi de prim-plan. Cum vă ex­plicaţi această retra­ge­re?

- În anii '90, intelec­tua­lii jucau un rol foarte important, erau voci as­cul­tate, unii dintre ei fuseseră disidenţi în ve­chiul regim. Acum, sce­na e mult mai aglome­rată, e o diversitate mai mare a vocilor, dar e ade­vărat că sunt şi inte­lec­tuali publici care au bătut, cumva, în retra­ge­re. Să fie, poate, o umbră de dezamăgire după gu­ver­nările anterioare, în care ei au crezut, pe care le-au susţinut? De ce au rămas cu un gust amar e de discutat, eu cred însă că în fiecare moment, oamenii aceştia au spus lucruri juste şi au avertizat în legătură cu pericole reale. Avem însă artişti şi oameni de cultură tineri, care sunt foarte vocali, trebuie să ne uităm şi la ei. Asistăm la o schimbare de generaţie. Arta a luat, în ultima vreme, foarte mult forma străzii şi îşi ia cumva legiti­mitatea de acolo. Strada are nevoie de o expresie şi artiştii i-o pot da. Asta s-a văzut şi în efuziunea vizuală de la pro­tes­tele din iarna trecu­tă. Dar, dincolo de expresia imediată, cred că artistul zile­lor noastre a înţeles că el e adânc legat de societate. Arta nu mai e un lux, e parte din expresia iden­ti­tăţii noastre.

"Guvernul Cioloş a dovedit ce înseamnă să ai specialişti de mare competenţă în sprijinul României şi al românilor"

VLAD ALEXANDRESCU - Senator USR, fost ministru al Culturii -

În copilărie, la Histria, printre arheologi

 
- Pe dumneavoastră personal, ca intelectual şi profesor universitar consacrat, ce v-a deter­mi­nat să intraţi în Guvernul Cioloş? O decizie pe care au luat-o, de altfel, şi alţi specialişti, din di­ferite domenii, care au lăsat totul baltă, pentru a pune umărul la acel proiect.

- Mi-am dat seama că era un mo­ment de răs­cruce atunci, la prăbuşirea Gu­vernului Ponta. Fu­sese o guvernare a min­ciunii, o guvernare a pla­gia­tului, fusese şi dezastrul din Colectiv care, cum­va, pecet­lu­ise această mare minciună în care tră­iam, şi mi-am dat seama că e mo­mentul să fac ceva. Nu mai puteam să stau în spate şi să critic, aşa că mi-am luat acest an­ga­jament pentru Cultură. Alţi colegi ve­neau cu idei în domeniul economic, erau oameni din me­diul privat, care se iz­bi­seră foarte mult de biro­cra­ţie şi care au încercat să meargă pe ideea libe­ralizării pieţei, a debirocratizării. Guver­nul Cio­loş a venit cu o schimbare de ton şi cred că oamenii au simţit asta.

- Guvernul Cioloş a stat doar un an la Palatul Vic­toria, dumneavoastră şi mai puţin. Cum eva­luaţi perioada petrecută în "echipa de tehno­craţi"?

- Văzut din urmă, Guvernul Cioloş îmi pare un guvern cu o misiune foarte interesantă, dar un guvern limitat de faptul că nu a avut susţinere parla­men­tară. Au fost miniştri mai îndrăzneţi, care au în­cercat să pornească o reformă în dome­niile lor, dar când reforma ajungea la lucruri de substanţă, venea imediat o contrareformă, prin Parlament, prin PSD sau chiar prin PNL. Guvernul Cioloş a cunoscut mai multe perioade. Eu am fost în prima jumătate, într-o perioadă în care încă se credea că PSD-ul va sprijini, cumva, această for­mulă. S-a dovedit că doar îşi refăcea forţele pentru alegeri, şi cred că Guvernul Cioloş a devenit mai îndrăzneţ în a doua parte a acelui an, când a înţeles că pentru a rămâne în istorie era nevoie de curaj. Aşa s-a întâmplat cu Vlad Voiculescu de la Sănăta­te, pe care regret că nu l-am prins în guvern, pentru că m-am recu­nos­cut foarte mult în lupta lui cu sis­temul. Guvernul Cioloş a fost tot mai mult el însuşi, cu cât s-a apro­piat de final. E bine că a existat acest an de gu­ver­nare, pentru că oamenii au putut vedea ce înseamnă să ai specialişti de mare competenţă în sprijinul Ro­mâniei şi al românilor.

- Aţi fost în stradă la Revoluţie, aţi fost în Piaţa Universităţii în 1990, aţi fost la guvernare, acum aţi intrat în politică. Mai aveţi puterea să credeţi că se poate schimba România?

- Eu cred că s-au produs nişte mutaţii în spaţiul social, de zece ani încoace. Cetăţenii s-au trezit şi am asistat la diverse forme de protest care arată că lumea nu mai e dispusă să admită compromisul, corupţia şi proasta guvernare. Acest crez m-a adus în orizontul public. E o geografie umană care îmi spune că s-a schimbat societatea. Formele ei de manifestare sunt subtile, sunt lucruri pe care poate nu le remarcăm, dar, în momente de criză, oamenii se coagulează şi apar uniţi, iar asta îţi dă credinţa să mergi mai departe.
Categorii: Interviuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *