Avea aproape 20 ani și nicio șansă de a supraviețui. Un copil instituționalizat, cu un bagaj traumatic enorm, dependent de droguri, cu HIV, tuberculoză și hepatită B. Ieri dosarul lui Sandu s-a închis, iar el rămâne pentru ”sistemul de protecție” de care a ”beneficiat”, doar un indicator statistic. Al morții.

Iulia Blaga, care de la începutul lui 2015 până în august 2016 a încercat voluntar orice era omenește posibil pentru ca Sandu să fie salvat, îi spune povestea pe larg: ”previziunile mele sumbre – centrul (Pinocchio I) până la urmă s-a spălat pe mâini și i-a făcut vânt la centrul pentru adulți din Odăi, unde nimeni n-a mai avut grija lui, s-au adeverit. Tot ce mai pot face e să public sesizarea trimisă în 29 august 2016 la ANPDC. Nu știu câte s-au schimbat din 2016 până acum la Pinocchio, în Sectorul 1.

Am în continuare tot respectul pentru entuziasmul și efortul voluntarilor, dar voluntariatul în centrele de plasament e un paleativ la o cangrenă. Copiii ăștia care mor neștiuți sau care ajung infractori și prostituate sunt sacrificați an de an și toată lumea din sistem doarme liniștită. Nimeni nu plânge după niște copii abandonați.”

Concluzia Iuliei, după experiența aceasta este una singură: ”Acest sistem lucrează împotriva copiilor” și se întreabă, pe bună dreptate, ”Cât de tare trebuie să strigăm?”

Vă provoc să citiți articolul integral. În memoria lui Sandu, de dragul celor care luptă pentru supraviețuire, la propriu, în acest sistem. Vă provoc să vă alăturați Iuliei și celor care strigă pentru viața acestor copii: http://bit.ly/Povestea_lui_Sandu 
———-
În imagine, autoportretul lui Sandu
Foto: Hotnews


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *