În orășelul Cisnădie, nu departe de Sibiu, se află un Centru de plasament modern, la standarde europene, care oferă copiilor instituționalizați șanse reale de a se integra în societate. 

Un „sat al copiilor”, după cum se și numește locul, cu 12 case moderne, 12 mame sociale și 12 asistente sociale. Toate, elemente esențiale care contribuie eficient la întărirea sentimentului de siguranță și de afecțiune de care cei 67 de copii abandonați au atât de mare nevoie. În acest „Kinderdorf” funcționează o grădiniță, o micropoliclinică, o casă de vacanță și tabără cu o capacitate de 30 locuri (care primește serii de câte 30 copii pe perioade de 10 zile, din cele 42 de județe ale țării, în mod gratuit).

Din păcate, instituția nu aparține statului român, ci organizației non-guvernamentale „SOS Satele Copiilor”, implicată în protecția copiilor defavorizați în peste 130 țări.

Centrul pe care voiam să-l vizităm sâmbătă era unul de stat pentru copii cu dizabilități și se afla tot în Cisnădie, însă adresa de pe site-ul DGASPC nu corespunde cu locul, iar telefonul indicat nu există. Ne-am întors din nou în lumea limitărilor și frustrărilor clădită de statul român. Nu neapărat din pricina oamenilor, ci a sistemului. Angajații pe care i-am cunoscut în Centrul de plasament „Tavi Bucur” mi s-au părut sinceri, dedicați și preocupați de munca lor, iar clădirea, spre deosebire de alte centre de plasament din țară, deși prost dotată, a fost inaugurată în octombrie după lucrări de renovare care au durat mai bine de un an. 

Ce mă surprinde cu fiecare vizită a unui centru este puterea copiilor de a merge mai departe și, pentru unii dintre ei, de a-și crea o lume a lor. Mă surprinde puterea lui T., un copil nevăzător pasionat de teatru radiofonic și de muzică. El ține în camera lui un calculator pentru nevăzători pe care îl prețuiește mai mult decât orice alt obiect. Calculatorul special nu i-a fost însă dăruit de stat (nimeni n-a făcut demersuri în acest sens), ci l-a primit cadou din partea unei profesoare de la liceul special la care studiază. Cele câteva culegeri pe care le citește în alfabetul Braille nu le-a primit de la DGASPC Sibiu, ci de la biblioteca aceluiași liceu din Timișoara.

Mai este și povestea lui V., un copil ambițios din clasa a 8-a care nu a fost ajutat să își atingă potențialul. A fost introdus în grad de handicap pentru un astm care nu există. De aceea se află la Cisnădie și nu la un centru de plasament în Sibiu. Deși notele la școală sunt destul de bune, este convins că nu va putea trece testele naționale. S-a tăiat pe mâini multă vreme și spune că suferința resimțită în acele momente îl ajută să-și învingă furia. Am încercat să-i dau încredere că poate reuși și nu am plecat până n-am obținut promisiunea lui că va încerca. Acest copil are nevoie de psihoterapie pentru a-i oferi această încredere, însă acest lucru nu se întâmplă, deși aproape jumătate dintre copiii de acolo se află sub medicamentație psihiatrică.

Angajații fac ce pot, în condițiile unei izolări destul de mari, ale dificultăților administrative, ale lipsei endemice de psihoterapeuți în sistem. Îi cunosc bine pe copii și suferă cumva odată cu ei. Soluțiile sunt mai ales locale, de la om la om. Văzut dinspre copii, sistemul este undeva departe și indiferent la problemele lor.

Însă cel mai revoltător lucru pentru mine este atitudinea primarului orașului. Deși Centrul de plasament se află la doar câteva zeci de metri de Sala polivalentă nou construită din bani publici și de Patinoarul deschis de la 1 Decembrie, celor 17 copii ai centrului nu le este permis accesul gratuit. Motivul invocat de Consiliul local este că centrul de plasament nu ține de Primărie, ci de DGASPC Sibiu.

Edilii care ar fi trebuit să le asigure integrarea în comunitate îi țin în spatele gardurilor înalte pe cei care nu au bani să-și cumpere biletul de 5 lei de care au nevoie pentru a trece dincolo de ele. Mi se pare că este un mod agresiv de excluziune socială. În zilele următoare voi depune o interpelare către Primarul din Cisnădie și voi continua sa fac presiune până când măcar acei copii care și-o doresc dintre cei 17 vor putea primi acces la Patinoar și la Sala Polivalentă. 

Orașul Cisnădie este exemplul perfect a trei lumi: 
Lumea celor cărora le pasă – Fundația care a construit un sat și a clădit un univers al speranței pentru micuți. 
Lumea unui sistem nepăsător pentru care adesea copiii sunt niște cifre. 
Și lumea oamenilor care, odată ajunși în funcții înalte, se cred stăpâni pe bunurile publice, discriminează și îi alungă cu răutate pe cei pe care îi văd mai slabi.

Foto: automutilare la adolescent
©promis.co.uk


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *