Școala obligatorie pe o perioadă de 15 ani, începând de la 3 ani la grupa mică și până la majorat sau mai bine zis chiar până la 19 ani. Cum vedeți această inițiativă? 

Dat fiind modul în care arată școala românească în momentul de față, este oare o soluție la acest moment impunerea obligativității începând de la vârsta de numai 3 ani?

Avem noi un sistem de educație de care să fim mândri? Sunt copiii noștri fericiți în școală și merg la ore cu plăcere? Simt ei oare că școala îi educă și îi formează cu adevărat? Nu prea cred. Avem noi o școală ca în Finlanda, unde copilul să meargă de bună voie și să-și dezvolte capacitățile creative și cognitive, într-un mediu prietenos? Când vom răspunde cu „Da!” la toate aceste întrebări, atunci vom putea vorbi de prelungirea perioadei obligatorii până la adânci bătrâneți 

Deocamdată, nu avem decât forme fără fond. Avem de mulți ani o inflație uriașă de legislație, vedem ineficiența ei, dar mulți speră încă să rezolve problemele din pix. 

Din păcate, coaliția PSD-ALDE-UDMR nu poate mai mult de atât. Legea 187/2018 a fost votată în Senat și merge la promulgare. Școala de 15 ani va deveni obligatorie, într-o țară în care Educaţia este subfinanțată cronic. Într-o țară în care avem peste 2000 de toalete în curte. Într-o țară în care majoritatea elevilor sunt dezamăgiţi de sistem și profesorii câştiga salarii derizorii. 

Oare acum vom avea un învăţământ performant? 

Răspunsul e limpede, chiar daca majoritatea parlamentară îl refuză cu obstinaţie.

Categorii: Din plenVideo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *