Raportul pe care vi-l transmis este rezultatul unui demers pe care l-am întreprins, în calitate de Senator, în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2019, demers prin care am documentat situația copiilor și a tinerilor instituționalizați în centrele de plasament din România și sistemul de protecție a copilului în ansamblul său.

Raportul descrie în amănunt centrele de plasament și spitalele de psihiatrie pentru copii pe care le-am vizitat personal, numeroasele discuții cu tineri și copii aflați sub diferite măsuri de protecție specială, punctele de vedere și recomandările experților și practicienilor cu care m-am consultat, precum și instrumentele de informare – majoritatea constând în întrebări și interpelări parlamentare – care mi-au servit la clădirea bazei factuale a raportului.

Raportul conține analiza pe care am realizat-o și concluziile la care am ajuns cu privire la ce se întâmplă, în fapt, cu cele peste 53.393 de vieţi aflate sub măsura protecţiei speciale la nivel naţional. Raportul este, totodată, o mărturie despre realitatea nevăzută şi necunoscută a copiilor crescuţi în instituţii de protecţie, realitate pe care doresc să o aduc, spre conştientizare, în atenţia societăţii civile şi a instituţiilor abilitate ale statului român.

Scrisoarea poate fi descărcată de aici…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *