Domnule Ministru Tudorel Toader,

Înțeleg din declarațiile dumneavoastră că doriți să promovați un proiect de lege prin care să fie acordate despăgubiri financiare pentru perioada în care deținuții și-au ispășit pedepsele în condiții necorespunzătoare.

Înțeleg preocuparea unui ministru al Justiției de a ameliora condițiile din penitenciare și sunt de acord că drepturile deținuților sunt protejate de Constituție în egală măsură cu drepturile oricărui alt cetățean. În schimb, nu pot să înțeleg cum se face că, pentru ultimele trei guverne ale României, prioritatea maximă a rămas satisfacerea intereselor persoanelor urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate. 

De la ordonanțe de urgență date în miez de noapte până la proiecte legislative votate pe repede-înainte, de la scăderea pedepselor și până la acordarea de sume compensatorii, interesul față de acest segment al populației pare să fi ocupat în politicile și în inimile guvernanților un loc mai presus decât cel al țării însăși. În calitate de membru al Senatului României, consider că Guvernul României, incluzându-vă și pe dumneavoastră, ar trebui să-și reevalueze prioritățile.

În acest sens, doresc să vă atrag atenția și asupra altor categorii de persoane care au suferit prejudicii poate chiar mai mari și mai greu măsurabile, de care statul român nu pare atât de preocupat: aceste prejudicii sunt cauzate, de cele mai multe ori, de incompetența statului român și de corupția generalizată. 

1. La începutul anului, fotografia de mai jos, din Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, făcea turul internetului arătându-ne (a câta oară?) în ce fel de locuri ne internăm bolnavii. Nu este nici singurul spital care oferă asemenea condiții mizere, după cum nici mizeria nu este singura problemă gravă a spitalelor noastre. Infecțiile, mucegaiul, lipsa medicamentelor și a personalului, toate acestea, împreună, au creat un sistem de sănătate în care ne pierdem viața, dar pentru care plătim o viață întreagă. 

Când vine vorba de pacienții distruși de mizeria spitalelor, statul se face că nu vede. Pe acești oameni nu se grăbește niciun ministru să-i despăgubească.

2. Alaltăieri seară a apărut știrea despre un bărbat de 61 de ani ce ademenea minore dintr-un centru de plasament, trimițându-le unor amici de-ai săi și plătindu-le pentru a întreține relații sexuale. E numai una din sutele de povești teribile pe care le-am auzit despre copiii abandonați ai României. O viață întreagă, trăită în frică, în singurătate, fără ajutor de specialitate și fără perspectivă, trecând printr-un lung șir de 18 ani de abuzuri ale angajaților statului. Toți acești copii nevinovați sunt condamnați încă de la început să nu aibă un viitor.

De acești copii victimizați statul nu vrea să audă. Pe ei, nu vrea nimeni să-i despăgubească.

3. Din 2007 până în 2017, peste 3 milioane de români au plecat din țară. Majoritatea pleacă din cauza sărăciei, mulți lăsându-și în urmă familia pe care o întrețin prin banii trimiși acasă. Ce rămâne în urma lor? Familii destrămate, copii crescuți fără părinți, părinți care-și văd copiii o dată pe an. E o tragedie atât de răspândită, încât e tot mai clar că o întreagă generație va fi marcată într-o măsură mai mare sau mai mică de această traumă.

Nici aici, statul nu dorește să-și asume vreo responsabilitate. Nici pe ei nu vrea nimeni să-i despăgubească.

Pentru cei mai mulți, nu există despăgubiri în bani. Suferința lor nu poate fi nici evaluată în bani, nici reparată cu bani. Statul român și-ar putea propune să amelioreze și nivelul lor de trai, al celor necondamnați penal, al celor de dincoace de gratii, astfel încât asemenea cazuri să nu mai facă partea din realitatea cotidiană.

Există priorități mai presante decât ca politicienii corupți, interlopii, tâlharii, violatorii sau criminalii să primească câteva mii de euro despăgubire pentru timpul petrecut în penitenciar. Există destui cetățeni fără legătură cu mediul penitenciar, pe care statul român îi mai poate încă ajuta. Mai bine mai târziu, decât niciodată.

Cu deosebită tristețe,
Senator Vlad Alexandrescu

Sursă foto: Anamaria Czap

Categorii: Luări de poziție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *