USR cere sa fie reluate de urgență procedurile de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO.

Senatorii Mihai Goțiu și Vlad Alexandrescu spun că România mai are timp doar până la finalul acestei luni să pună subiectul pe lista de discuție a Comitetului Patrimoniului UNESCO. Dacă acest termen expiră, Romania trebuie să treacă din nou prin tot procesul – indelungat – de depunere a candidaturii.

Situl de la Roșia Montana este disputat de activiștii de mediu, care și l-ar dori protejat în Patrimoniul UNESCO, și de compania Gabriel Resources – care vrea să exploateze zăcămintele de aur de acolo.

Ani la rând, Gabriel Resources a avut girul autorităților române, însă Parlamentul a blocat proiectul de exploatare după o serie de protestele de amploare.

Cazul se judecă în instanța internațională, dar, între timp, situl de la Roșia Montană a fost – acum 2 ani – la un pas să intre sub protecția UNESCO. Atunci insă delegația permanentă a României a cerut – în mod neobișnuit-ca subiectul să nu mai fie discutat.

Comitetul UNESCO a retrimis dosarul statului român, care – într-un interval de 3 ani – încă poate cere că acesta să fie înscris la UNESCO fără alte formalităti.

„Nu mai trebuie adăugat nimic la dosar, dosarul a fost recomandat pentru înscriere de urgență, este doar important să avem sprijinul României. Sprijinul României se obține printr-o simplă scrisoare a ministrului Culturii, un simplu mail”, a spus la Europa FM senatorul USR Vlad Alexandrescu, cel care a depus candidatura sitului la UNESCO, pe vremea când era ministru al Culturii.

Mai multe pe… (click aici)

Categorii: Interviuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *